Fondator și Președinte de onoare Asociația Vehicule Istorice
Cornel Radu
1954 - 2024
Cu adâncă durere în suflet vă anunțăm că începând de astăzi, 12 septembrie 2024, colegul și prietenul nostru Cornel Radu nu se mai află printre noi.
Suntem convinși că amintirea lui va rămâne veșnic în inima noastră, și din cand în cand, îi vom aduce un pios omagiu.
Drum lin către ceruri, Corneluș!
Dumnezeu să te odihnească, prieten drag!
Buftea 2018
Într-o „conjugare” liberă și obiectivă a timpilor (istorici),
prezentul e întotdeauna mai mult decât trecutul. A demonstrat-o, ca de
fiecare dată, buna ospeție a orașului Buftea, între 24 și 26 august,
a.c. Pentru al doilea an consecutiv, el a găzduit un eveniment animat de
prospețimea estetică și funcțională a noului, mai mult decât invocarea
unor nostalgii din trecut: „Întâlnirea trabantiștilor” din România, cu
invitați din străinătate.Programul celor 3 zile a fost dens: cazare la hotel, campare de voie,
pescuit, grătare, muzică, vizită la Academia de Pilotaj Titi Aur, din
Crevedia, cină festivă, spectacol de dansuri naționale, parada auto,
destinații surpriză etc. Iar sâmbătă, 25 august, peste 40 de mașini
Trabant – marcă emblematică a austerității comuniste – au umplut Piața
Mihai Eminescu, din fața Primăraiei orașului.
A fost o etalare a unui paradox aparent. Pentru că deși te-ai fi
așteptat să vezi rânduri de culori terne, au dominat atmosfera
strălucirea inedită a culorilor de caroserii, detaliile, fantezia,
design-ul neașteptat și elementele tuning-ului auto. Iar peste toate, un
public numeros, de toate vârstele.
Expo Auto Show, premieri și alte surprize
Inaugurarea programului de sâmbătă a făcut-o Ansamblul de Dansuri
„Doina Ilfovului”, al Centrului Cultural Buftea, condus de Daniela
Mândroc. Pe toată durata festivităților, au fost prezenți Alexandru
Vaida – viceprimar, Robert Nagy – dir. Centrului Cultural, alături de
oaspeți invitați: Cornel Radu, principalul organizator din partea
clubului trabantiștilor, Nicolae Apostol, președintele Clubului
Vehiculelor de Epocă, plus posesorii mașinilor, împreună cu familii,
prieteni, cunoscuți și un numeros public.
Într-o atmosferă caldă, de bună-dispoziție, felicitări și aplauze, a
urmat festivitatea înmânării Diplomelor de excelență și de participare
tuturor trabantiștilor sosiți. Iar din partea organizatorilor, Medalia
Onorifică i-a fost acordată edilului Gheorghe Pistol și Primăriei
orașului gazdă.Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 417